Bel canto
From Wikipedia, the free encyclopedia
Bel canto, scris dese ori și "belcanto", "Bel-Canto" ori "Bel Canto", (din italiană, "interpretare frumoasă"), este un stil de interpretare în muzica vocală, caracterizat de puritatea liniei melodice, avându-și originile in Italia in secolul șaptesprezece și luând amploare în secolul al nouăsprezecelea, epocă muzicală numită Epoca Bel Canto.
Operele italienilor Gioacchino Rossini (1792 - 1868), Vincenzo Bellini (1801 - 1835) și Gaetano Donizetti (1797 - 1848) pot exemplifica la superlativ acest stil interpretativ, care a cunoscut un maximum maximorum între 1805 și 1830. Deși există unii specialiști care îl creditează pe compozitorul secolului al XVII -lea Pietro Cavalli cu introducerea stilului bel canto, o analiză stilistică atentă indică faptul că liniile melodice ale acestuia, line și fluente, aparțin unei alte epoci și, evident, unui alt stil muzical și interpretativ.