Gărzile Roșii (Rusia)
From Wikipedia, the free encyclopedia
Gărzile Roșii (în limba rusă: "Красная гвардия") au fost unități paramilitare muncitorești formate în timpul revoluției ruse din 1917. Ele au fost principala forță de luptă a bolșevicilor. Gărzile Roșii au fost formate în martie 1917, la inițiativa sovietelor din fabrici și a celulelor de partid bolșevice. Alte formații paramilitare create în timpul Revoluției din Februarie de guvernul provizoriu, precum "miliția poporului" (народная милиция), "grupurile de autoapărare" (отряды самообороны), "comitetele securității publice" (комитеты общественной безопасности), "detașamentele muncitorești" (рабочие дружины), au fost treptat absorbite de "Gărzile Roșii".
Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține. |
Gărzile Roșii au fost baza pentru formarea Armatei Roșii. Datorită existenței în aceeași perioadă de timp a războiului civil, apar uneori confuzii între cele două organizații armate.
În Petrograd, mai înainte de izbucnirea revoluției bolșevice, erau aproximativ 30.000 de luptători ai Gârzilor Roșii. În momentul izbucnirii Revoluției din Octombrie, efectivele Gărzilor Roșii ajunsese la peste 200.000 de oameni. După victoria revoluției, Gărzile Roșii au îndeplinit anumite funcții specifice armatei regulate, în perioada care s-a scurs de la demobilizarea vechii armate de tip țarist și până în momentul în care a fost înființată Armata Roșie în ianuarie 1918.