Napoleon I
conducător francez / From Wikipedia, the free encyclopedia
Napoleon Bonaparte (în franceză: Napoléon Bonaparte; n. 15 august 1769, Ajaccio, Corsica - d. 5 mai 1821, în Insula Sfânta Elena), cunoscut mai târziu ca Napoleon I și inițial ca Napoleone di Buonaparte, a fost un lider politic și militar al Franței, ale cărui acțiuni au influențat puternic politica europeană de la începutul secolului al XIX-lea.
Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține. |
Napoleon I | |
Napoleon în cabinetul său de lucru, de Jacques-Louis David, 1812. | |
Date personale | |
---|---|
Nume la naștere | Napoleon Bonaparte |
Născut | 15 august 1769(1769-08-15)
Ajaccio, Corsica |
Decedat | (51 de ani)
Insula Sfânta Elena |
Înmormântat | Les Invalides, Paris |
Cauza decesului | cauze naturale (cancer la stomac) |
Părinți | Carlo Buonaparte Letizia Ramolino |
Frați și surori | Elisa Bonaparte Louis Bonaparte Caroline Bonaparte[1] Pauline Bonaparte José I al Spaniei Lucien Bonaparte[1] Jérôme Bonaparte unnamed daughter Bonaparte[*][[unnamed daughter Bonaparte (short-lived sister of emperor Napoleon (1773-1773))|]] |
Căsătorit cu | Joséphine de Beauharnais Marie Louise de Austria |
Copii | Napoleon al II-lea al Franței |
Cetățenie | Prima Republică Franceză[2][3][4] Primul Imperiu Francez Regatul Franței |
Religie | catolicism deism |
Ocupație | politician om de stat ofițer colecționar de artă[*] împărat suveran[*] activist[*] conducător militar monarh ofițer de forțe terestre[*] |
Limbi vorbite | limba franceză[5] Limba corsicană |
Apartenență nobiliară | |
Familie nobiliară | Casa de Bonaparte |
Împărat al Franței | |
Domnie | 18 mai 1804 – 11 aprilie 1814 20 martie 1815 – 22 iunie 1815 |
Încoronare | 2 decembrie 1804 |
Predecesor | Consulatul francez (executivul Primei Republici Franceze, cu Napoleon ca Prim Consul; monarhul anterior: Ludovic XVI ca rege al Franței (d. 1793) |
Succesor | Ludovic XVIII (de facto) Napoleon II (de jure) |
Rege al Italiei | |
Domnie | 17 martie 1805 – 11 aprilie 1814 |
Încoronare | 26 mai 1805 |
Predecesor | El însuși ca Președinte al Republicii Italia Monarhul anterior a fost împăratul Carol al V-lea, încoronat la Bologna în 1530 |
Succesor | Regat desființat Următorul monarh încoronat la Milano a fost împăratul Ferdinand I, următorul rege al Italiei a fost Victor Emmanuel al II-lea de Savoia |
Semnătură | |
Modifică date / text |
Născut în Corsica și specializat pe profilul de ofițer de artilerie în Franța continentală, Bonaparte a devenit cunoscut în timpul Primei Republici Franceze și a condus campanii reușite împotriva Primei și celei de-a Doua Coaliții, care luptau împotriva Franței. În 1799 a organizat o lovitură de stat și s-a proclamat Prim Consul; cinci ani mai târziu s-a încoronat ca Împărat al francezilor. În primul deceniu al secolului al XIX-lea a opus armatele Imperiului Francez împotriva fiecărei puteri majore europene și a dominat Europa continentală printr-o serie de victorii militare. A menținut sfera de influență a Franței prin constituirea unor alianțe extensive și prin numirea prietenilor și membrilor familiei în calitate de conducători ai altor țări europene sub forma unor state clientelare franceze.
Invazia franceză a Rusiei din 1812 a marcat un punct de cotitură în destinul lui Napoleon. Marea sa Armată a suferit pierderi covârșitoare în timpul campaniei și nu s-a recuperat niciodată pe deplin. În 1813, a Șasea Coaliție l-a înfrânt la Leipzig; în anul următor Coaliția a invadat Franța, l-a forțat pe Napoleon să abdice și l-a exilat pe insula Elba. În mai puțin de un an, a scăpat de pe Elba și s-a întors la putere, însă a fost învins în bătălia de la Waterloo din iunie 1815. Napoleon și-a petrecut ultimii șase ani ai vieții sub supraveghere britanică pe insula Sfânta Elena. O autopsie a concluzionat că a murit de cancer la stomac, deși Sten Forshufvud și alți oameni de știință au continuat să susțină că a fost otrăvit cu arsenic.
Conflictul cu restul Europei a condus la o perioadă de război total de-a lungul continentului, iar campaniile sale sunt studiate la academii militare din întreaga lume. Deși considerat un tiran de către oponenții săi, el a rămas în istorie și datorită creării Codului Napoleonian, care a pus fundațiile legislației administrative și judiciare în majoritatea țărilor Europei de Vest.