Patriarhia latină a Ierusalimului
From Wikipedia, the free encyclopedia
Patriarhia latină a Ierusalimului (în latină Patriarchatus Latinus Hierosolymitanus) este episcopia romano-catolică a Ierusalimului, avându-și sediul în Biserica Sfântului Mormânt. A fost inițial înființată în 1099, odată cu Regatul Ierusalimului, care a inclus teritoriile noi-cucerite și în special Țara Sfântă, drept urmare a primei cruciade. De facto și-a încheiat existența odată cu căderea Ierusalimului în 1244 și a pierderii ultimelor teritorii cruciate în 1291. Între anii 1374–1847 a fost doar un titlu bisericesc, „Patriarhii Ierusalimului” menținându-și sediul în Bazilica San Lorenzo fuori le Mura din Roma. Patriarhia a fost restabilită în Palestina în 1847, de către Papa Pius al IX-lea.
Patriarhul latin al Ierusalimului este în prezent „Arhiepiscopul diecezan al Bisericii latine a Arhiepiscopiei Catolice a Ierusalimului”, cu jurisdicția asupra tuturor catolicilor din Israel, teritoriile palestiniene, Iordania și Cipru. Acesta deține, de asemenea, funcția de „Mare Prior al Ordinului Sfântului Mormânt”. Din 24 iunie 2016, Patriarh latin al Ierusalimului este Pierbattista Pizzaballa. Acesta este direct subordonat Sfântului Scaun, și nu formează o provincie ecleziastică.
Titlul de Patriarh al Bisericii latine este păstrat de doar patru arhiepiscopi (de când Papa Benedict al XVI-lea a renunțat la titlul papal de „Patriarh al Occidentului” în 2006): Patriarhii latini ai Ierusalimului, de Veneția, Lisabona și Indiile de Est. Până în 1964, au fost și titlurile patriarhale onorifice ale Constantinopolului, Alexandriei și Antiohiei. Titlul de „Patriarh al Ierusalimului” este de asemenea folosit de Patriarhul ortodox la Ierusalimului, Patriarhul armean al Ierusalimului, precum și de Patriarhul melchit.