Pușcă antitanc
arme de infanterie folosite din Primul Război Mondial pentru a contracara unitățile mecanizate și blindate care au apărut pe câmpurile de luptă / From Wikipedia, the free encyclopedia
Puștile antitanc sunt arme de infanterie folosite din Primul Război Mondial pentru a contracara unitățile mecanizate și blindate care au apărut pe câmpurile de luptă.
Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține. |
Pușcă antitanc | |
Modifică text |
Modelele clasice ale acestor puști au fost arme puternice, considerate drept "puști de elefant", capabile să străpungă armura vehiculelor blindate folosite în anii 1930 și la începutul anilor 1940 cu muniție de mare viteză, dar mai târziu au devenit depășite din cauza blindajelor tot mai puternice ale vehiculelor și apariția ale altor arme antitanc, cum ar fi bazooka.
În această categorie de arme se pot găsi:
- Modelul britanic Boys, de 13,97 mm, capabil să perforeze 21 de mm de oțel de la 300 de metri distanță.
- Solothurnul elvețian de 20 mm, cântărind 50 kg și capabil să forțeze armura de la 30 mm la 500 de metri distanță.
- Armele sovietice PTRD-41 și PTRS-41, de 14,5 mm, capabile să perforeze o armură de 40 mm la 100 de metri, 35 mm la 300 de metri și 25 mm la 500 de metri. Pușca PTRD-41 avea o singură descărcare, PTRS-41-ul era semi-automat, și cu o încărcătură se puteau trage 5 focuri, dar era mai puțin util și mai greu. Acestea erau arme de mare performanță, probabil cele mai bune din acea epocă. Faptul că cel de al doilea specimen era semi-automat l-a făcut de asemenea folosibil ca armă antiaeriană.
- Pușca japoneză Type 97 de 20 mm putea străpunge o armură de 30 mm, dar cântărea 67 kg, practic un tun portabil. Avea o alimentație semi-automată și pentru transport erau necesari doi bărbați echipați cu o structură asemănătoare unei tărgi.
- Germanii foloseau pușca Panzerbüchse, cu un calibru de doar 7,92 mm, dar care reușea să foreze chiar 25 mm de la 300 de metri de distanță, datorită unei muniții cu nucleu de tungsten capabil să atingă o viteză inițială de peste 1200 m/s.
- Un model finlandez, Lahti L-39, de asemenea bun pentru trasul împotriva unui avion, dar mai târziu devenise ineficient împotriva tancurilor grele sovietice.
- Un model adoptat de armata poloneză, Maroszek wz. 35, folosit în 1939 împotriva germanilor. Ea era foarte modernă pentru anii '30, cu un recul foarte scăzut (practic ca un Mauser Karabiner 98k), și lansa gloanțe speciale de mare viteză, concepute pentru a favoriza detașarea lor în interiorul armurii. Specimenele de pradă de război au fost refolosite de germani și de sovietici (800 de exemplare vândute în Germania).