Alioramus
From Wikipedia, the free encyclopedia
Alioramus (însemnând „ramură diferită”) este un gen de tyrannosaurid care a trăit în Cretacicul târziu, în Asia. Specia tip, Alioramus remotus, este cunoscută dintr-un craniu parțial și trei oase ale piciorului descoperite din sedimente mongole care au fost depozitate într-o luncă umedă.
Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține. |
Alioramus Fosilă: Cretacicul Superior 70 mln. ani în urmă | |
---|---|
Stare de conservare | |
fosilă | |
Clasificare științifică | |
Regn: | Animalia |
Încrengătură: | Chordata |
Clasă: | Sauropsida |
Ordin: | Saurischia |
Subordin: | Theropoda |
Familie: | Tyrannosauridae |
Subfamilie: | Tyrannosaurinae |
Gen: | Alioramus Kurzanov, 1976 |
Modifică text |
Aceste rămășițe au fost numite și descrise de paleontologul sovietic Serghei Kurzanov în 1976. O a doua specie, Alioramus altai, cunoscută dintr-un schelet mult mai complet, a fost numită și descrisă de paleontologul american Stephen L. Brusatte și colegii săi în 2009. Relația sa de rudenie cu celelalte tyrannosauride este neclară, cu unele evidențe suportând ipoteza că Alioramus este îndeaproape înrudit cu specia contemporană Tarbosaurus bataar. Alioramus a fost biped ca majoritatea celorlalte teropode, cu dinții săi sugerând că a fost un dinozaur carnivor. Specimenele cunoscute de Alioramus sunt mai mici decât celelalte tyrannosauride ca Tarbosaurus bataar și Tyrannosaurus rex, dar mărimea lor la maturitate este greu de estimat din pricina că ambele specimene sunt cunoscute doar după rămășițe de pui sau subadulte. Recenta descoperire al Qianzhousaurului indică faptul că făcea parte dintr-o ramură distinctă de tyrannosaurid. Genul Alioramus este caracterizat de un rând de cinci creste osoase de-a lungul vârfului botului, un număr mai mare de dinți și un craniu mai mic decât al celorlalte tyrannosauride.