Astm bronșic
From Wikipedia, the free encyclopedia
Astmul (de la grecescul ἅσθμα, ásthma, "sufocare") este o afecțiune inflamatorie cronică comună a căilor respiratorii caracterizată de simptome fluctuante și recurente, obstrucție reversibilă a fluxului de aer și bronhospasm.[4] Printre simptomele comune se întâlnesc respirație șuierătoare (wheezing), tuse, senzație de apăsare în piept și dispnee.[5]
Astm bronșic | |
Spirometrele se folosesc pentru a măsura debitul respirator maxim, important atât în monitorizarea cât și în diagnosticarea astmului.[1] | |
Specialitate | pneumologie imunologie |
---|---|
Simptome | tuse[2] Durere toracică inflamație[2] wheeze[*][[wheeze (coarse whistling sound from breathing)|]][2] |
Clasificare și resurse externe | |
ICD-9 | 493 |
ICD-10 | J45 |
ICD-11 | |
ICD-9-CM | 493[3] 493.9[3] |
OMIM | 600807 |
DiseasesDB | 1006 |
MedlinePlus | 000141 |
eMedicine | article/806890 |
Patient UK | Astm bronșic |
MeSH ID | D001249 |
Modifică date / text |
Se crede că astmul este cauzat de o combinație de factori genetici și de mediu.[6] Diagnosticul se bazează de regulă pe tiparul simptomelor, reacția la tratament în timp și spirometrie.[7] Este clasificat din punct de vedere clinic în funcție de frecvența simptomelor, volumul expirator forțat într-o secundă (FEV1), și debitul expirator maxim.[8] Astmul poate fi clasificat și în atopic (extrinsec) sau non-atopic (intrinsec)[9], unde atopia se referă la o predispoziție în dezvoltarea unor reacții de hipersensibilitate tip 1.[10]
Tratamentul simptomelor acute se face de obicei prin inhalarea unui agonist beta-2 cu acțiune de durată scurtă (cum ar fi salbutamol) și corticosteroizi orali.[11] În cazurile foarte grave, pot fi necesari corticosteroizi intravenoși, sulfat de magneziu și spitalizare.[12] Simptomele pot fi prevenite prin evitarea declanșatorilor, cum ar fi alergenii[13] și factorii iritanți, și prin utilizarea de corticosteroizi inhalați.[14] Agoniștii beta cu acțiune de durată lungă (LABA) sau antagoniștii leucotrienelor pot fi utilizați în completarea corticosteroizilor inhalați, dacă simptomele astmului nu pot fi controlate.[15] Gradul de răspândire al astmului a crescut în mod semnificativ începând din 1970. Conform statisticilor din 2011, erau afectate 235–300 milioane de oameni la nivel global,[16][17] incluzând aproximativ 250,000 de decese.[17]