Bastarni
From Wikipedia, the free encyclopedia
Bastarnii erau un popor germanic, originar din centrul Europei. Spre sfârșitul secolului II î.Hr., bastarnii s-au strămutat pe teritoriul de azi al Moldovei (Romania) si al Republicii Moldova, până la Dunăre și Marea Neagră. Munții Moldovei erau cunoscuți geografilor antici sub numele Alpes Bastarnici.
Prima mențiune a bastarnilor datează din jurul anului 200 î.Hr., când geograful Demetrios din Callatis, descriind ținuturile de la nord de gurile Dunării, îi întâlnește aici, „veniți din alte părți”. Istoricul Trogus Pompeius relatează despre luptele dintre bastarni și daci. Învinși la început și pedepsiți din această cauză de regele lor, Oroles, să îndeplinească îndatoriri ce reveneau femeilor, dacii au sfârșit prin a-i învinge pe noii veniți. Deși nu se știe precis când au avut loc aceste evenimente, este cert că Burebista a fost cel care a pus capăt „episodului bastarnic” din istoria Daciei.
În contrast cu momentul Oroles, două alte episoade ulterioare îi prezintă pe bastarni în aceeași tabără cu dacii. Așa s-a întâmplat în 61 î.Hr., când bastarnii sosiți în ajutotul geților sud-dunăreni au înfrânt sub zidurile catății Histria oastea romană condusă de proconsulul Gaius Antonius Hybrida. Treizeci și doi de ani mai târziu, victoria a fost însă a romanilor, iar bastarnii, pierzându-și regele Deldon pe câmpul de luptă, au fost nevoiți să se retragă la nord de Dunăre. Faptul că Crassus, comandantul legiunilor învingătoare, a continuat războiul contra regilor geți din Dobrogea, Dapyx și Zyraxes, dovedește că aceștia fuseseră aliați cu bastarnii. De altfel, potrivit lui Dio Cassius, în reședința lui Zyraxes de la Genucla se aflau steagurile luate de la Gaius Antonius Hybrida, în bătălia de lângă Histria.
După victoria lui Crassus, bastarnii au pierdut șansa de a se menține în prim planul istoriei regionale. De aici înainte, hegemonia lumii „barbare” de la nord de Dunărea de jos, a aparținut pe rând dacilor, sarmaților, carpilor și goților.
În cele din urmă, în jurul anului 282 d.Hr. împăratul Probus i-a învins pe bastarni și a strămutat o sută de mii dintre ei la sud de Dunăre, în imperiu. Aceasta este ultima menționare a bastarnilor în izvoarele istorice.