Căderea omului în păcat
From Wikipedia, the free encyclopedia
Căderea omului în păcat sau căderea este un termen folosit în creștinism pentru a descrie tranziția primului bărbat și a primei femei de la o stare de ascultare inocentă față de Dumnezeu la o stare de nesupunere vinovată. Deși nu este menționată în Biblie, doctrina căderii provine dintr-o interpretare biblică a Cărții Genezei cap. 3. La început, Adam și Eva au trăit cu Dumnezeu în Grădina Edenului, dar șarpele i-a ispitit să mănânce fructe din pomul cunoașterii binelui și răului, ceea ce Dumnezeu le-a interzis. După ce au mâncat, ei s-au rușinat de goliciunea lor și Dumnezeu i-a izgonit din Grădina Edenului pentru a-i împiedica să mănânce din pomul vieții și să devină nemuritori.
Povestea Grădinii Edenului și a căderii omului în păcat reprezintă o tradiție în cadrul popoarelor avraamice, cu o prezentare mai mult sau mai puțin simbolică a anumitor adevăruri morale și religioase.
Există controverse în privința interpretării căderii omului în păcat, având în vedere că Dumnezeu nu le-a acordat oamenilor virtutea înțelegerii binelui și răului, aceștia fiind lipsiți de moralitate. Astfel, Eva nu putea conștientiza o acțiune imorală, întrucât discernământul său era limitat la condiția de execuție fără echivoc și fără conștiință, în sensul discernământului viciat.