Extincția cuaternară
From Wikipedia, the free encyclopedia
Perioada Cuaternară (acum 2,5 milioane de ani în urmă) a fost martora extincției a numeroase specii, în special speciile din cadrul megafaunei, ceea ce a dus la o scădere a densității și diversității faunei precum și la dispariția speciilor cu un rol cheie în ecosistemele din întreaga lume. Această perioadă de extincție masivă din Pleistocenul târziu se diferențiază de extincțiile anterioare prin absența succesiunii ecologice care să înlocuiască speciile dispărute și prin modificarea relațiilor dintre speciile persistente și habitatele acestora. Primele victime ale acestui val de dispariție s-au înregistrat acum 130.000 de ani (începutul Pleistocenului târziu), însă marea majoritate a extincțiilor din Afro-Eurasia și din Americi au avut loc în timpul tranziției de la Pleistocen la epoca Holocenă (13.000 î.Hr. - 8.000 î.Hr.) Printre cauzele principale ale acestei extincții, paleontologii menționează, în general, răspândirea speciei umane și vânătoarea masivă a anumitor specii și schimbările climatice.[1]
O prezență umană modernă notabilă a apărut pentru prima oară în timpul Pleistocenului mijlociu în Africa,[2] și a început să stabilească populații continue și permanente în Eurasia și Australasia începând cu 120.000 î.Hr. și respectiv 63.000 î.Hr.[3][4] și în Americi începând cu 22.000 î.Hr.[5][6][7][8] Studiile recente au tendința să favorizeze teoria vânătorilor masive ale oamenilor în fața modificărilor climatice.[9][10][11]