Grecia Otomană
From Wikipedia, the free encyclopedia
Teritoriul Greciei a fost cucerit în mai multe etape de Imperiul Otoman începând cu secolul al XV-lea. Grecia și-a proclamat independența în 1821, oficial recunoscută doar în 1832 după Conferința de la Londra din 1832. Această perioadă istorică de mai multe secole este cunoscută ca Tourkokratia (în limba greacă: Τουρκοκρατία, „Dominația turcă”).
Seria Istoria Greciei | |
---|---|
Civilizația egeeană | înainte de 1600 î.Hr. |
Grecia miceniană | cca. 1600–1200 î.Hr. |
Secolele întunecate grecești | cca. 1200–800 î.Hr. |
Grecia antică | 800–323 î.Hr. |
Grecia elenistică | 323 î.Hr.–146 î.Hr. |
Grecia romană | 146 î.Hr.–330 |
Imperiul Bizantin | 330–1453 |
Frankokratia | 1204–sec. XVII |
Grecia otomană | 1453–1822 |
Grecia modernă | după 1822 |
Subiecte | |
Istoria economică | Istoria politică |
Istoria militară | Istoria socială |
Literatura greacă | Nume ale grecilor |
Imperiul Bizantin, statul succesor al Imperiului Roman, care a stăpânit cea mai mare parte a teritoriilor populate de greci pentru mai mult de 1100 de ani, a primit o lovitură de pe urma căreia nu avea să se mai refacă niciodată în timpul celei de-a patra cruciade, când cavalerii vest-europeni au cucerit Constantinopolul în 1204.
Ocuparea treptată a Greciei a fost precedată de victoriile otomanilor împotriva sârbilor. După o primă victorie în Bătălie de pe râul Marița din 1371, otomanii i-au învins în mod hotărâtor pe sârbi în Bătălia de la Kosovo Polje din 1389
După neutralizarea sârbilor și profitând de războaiele civile bizantine, otomanii au cucerit Constantinopolul în 1453. În 1458, turcii au cucerit Atena. Grecii au mai păstrat controlul asupra Peloponezului până în 1460, iar venețienii și genovezii au mai stăpânit unele insule grecești până pe la 1500, când cea mai mare parte a insulelor și Greciei continentale a trecut în mâinile otomanilor. Zonele muntoase ale Greciei au fost controlate cu greu de trupele otomane, aici găsindu-și refugiu elenii care încercau să scape de sub dominația străină, tot aici organizându-se lupta de rezistență împotriva cuceritorilor[1].
Ciprul a fost cucerit de turci 1571, iar Creta a fost cucerită de la venețieni până în 1670. Insulele Ioniene au trecut de sub stăpânirea venețiană sub cea otomană pentru perioade scurte de timp la sfârșitul secolului al XV-lea.
Perioada de stăpânire otomană a pământurilor elene sunt văzute ca o perioadă de declin economic și cultural[2], iar grecii au văzut cu ochi răi așezarea turcilor în orașele elene[3]. Mai mult, grecii considerau că religia islamică este primitivă, fiind demnă de dispreț[4]. În această perioadă grecii, dar și creștinii foloseau temenul „turc” în sens peiorativ cu referire la toți musulmanii otomani din imperiu.
Perioada de ocupație otomană a avut un impact profund asupra societății elene, prin apariția unei noi elite. Aristocrația elenă funciară, care a dominat în mod tradițional Imperiul Bizantin, a fost aproape distrusă. Noua clasă dominantă în Grecia Otomană era numită „prokritoi”[5] (în limba greacă: πρόκριτοι ) sau „kocabasis” în turcă. Clasa „prokritoi” era formată în special din birocrați și colectori de taxe, care au căpătat rapid o reputație proastă pentru corupție și nepotism. Grecii locuitori ai cartierului elen al Constantinopolului, fanarioții, au cucerit poziții importante în comerț și diplomație. Biserica Ortodoxă Greacă și Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului au căpătat o mare putere în imperiu sub protecția sultanului, controlul asupra întregi populații ortodoxe din imperiu, inclusiv a celor ne-greci.