Literatura portugheză
From Wikipedia, the free encyclopedia
Literatura portugheză se referă la scrierile artistice de factură cultă (cu autor cunoscut) în limba portugheză și cuprinde numai scriitorii născuți în Portugalia. Toți ceilalți scriitori din alte țări unde se vorbește portugheza (Angola, Brazilia, Mozambic) aparțin literaturilor respectivelor țări.[1]
În Portugalia, literatura își începe epoca de aur prin realizarea de texte (cronici) care glorifică faptele regilor, a nobililor și a țării, toți luând parte, din 1415, anul ocupării Ceutei, la faptele eroice ale cuceririi și ale descoperirilor maritime. Teatrul se află în momentul său de apogeu în această perioada prin Gil Vicente. Coincizând cu momentul de apogeu al istoriei sale, literatura portugheză atinge, în 1550, faza sa clasică. Camões publică Lusiada în 1572. De asemenea, mișcarea umanistă îmbogățește literatura portugheză. Romantismul se va manifesta prin scriitori precum: Almeida Garrett și Camilo Castelo Branco. Mai târziu, în secolul al XIX-lea, un grup de intelectuali (Generația de la 1870) vor introduce realismul în Portugalia. În această perioadă, se remarcă și Eça de Queirós, considerat a fi unul dintre cei mai importanți prozatori portughezi. În epoca modernă, cunoscut este poetul Fernando Pessoa; și José Saramago, care în 1998 obține Premiul Nobel pentru Literatură.