Modul de comandă și serviciu Apollo
From Wikipedia, the free encyclopedia
Modulul de comandă/serviciu (MCS) a fost una din componentele Astronavei Apollo construită pentru NASA de North American Aviation în cadrul Programului Apollo. Cealaltă componentă a astronavei era Modulul lunar. După încheierea programului Apollo, MCS a fost folosit în cadrul programelor Skylab și Apollo-Soyuz. În cadrul celui din urmă au fost efectuate andocări de test, în spațiu, între vehicule orbitale americane și sovietice (Astronava Soyuz).
Dupa cum îi sugerează numele, MCS avea două subcomponente: modulul de comandă care găzduia echipajul, echipamentele necesare reintrării în atmosfera terestră și amerizării, și modulul de serviciu care asigura propulsia, energia electrică și constituia spațiu de stocare pentru diverse consumabile necesare în timpul unei misiuni. Modulul de serviciu era lăsat să se dezintegreze în atmosfera terestră înainte ca modulul de comandă să efectueze manevrele de reintrare în atmosferă.