O mie nouă sute optzeci și patru (roman)
roman de George Orwell / From Wikipedia, the free encyclopedia
O mie nouă sute optzeci și patru (scris și 1984) este un roman de George Orwell.
1984 | |||||||
Coperta primei ediții | |||||||
Informații generale | |||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|
Autor | George Orwell | ||||||
Subiect | surveillance state[*][[surveillance state (country where the government engages in pervasive surveillance of large numbers of its citizens)|]] drepturile omului Libertate de gândire Totalitarism | ||||||
Gen | roman politic | ||||||
Ediția originală | |||||||
Titlu original | Nineteen Eighty-Four | ||||||
Limba | limba engleză Novlimbă[1] | ||||||
Editură | Martin Secker & Warburg, Londra; În România, Univers, București, 1991, ediția a II-a: Editura Polirom, Iași, 2002 | ||||||
Țara primei apariții | Regatul Unit | ||||||
Data primei apariții | 1949 | ||||||
Număr de pagini | 326 pagini | ||||||
ISBN | 0452284236 | ||||||
OCLC | 52187275 | ||||||
Ediția în limba română | |||||||
Traducător | Mihnea Gafița | ||||||
Cronologie | |||||||
| |||||||
Modifică date / text |
Romanul prezintă încercările eroului Winston Smith de a înțelege un sistem totalitar evoluat, în care autoritătile sunt motivate de setea de putere, se impun prin frică și sunt interesate în mod deosebit de controlul tuturor trăirilor afective. În varianta extremă de opresiune din roman, orice trăire personală devine un afront, inclusiv dragostea între membrii unei familii, între iubiți, prietenia dintre oameni, compasiunea, etc.
Ca și protagonștii, autorul nu dezbate în sterile argumente „metafizice” motivația, meritele și dezavantajele unui sistem totalitar. Astfel de argumente din cartea disidentului fabricat se dovedesc a fi o fraudă și o capcană a puterii. De exemplu, prezumția că belșugul material ar duce la egalitate socială (combătută de sistem într-o presupusă dorință de a păstra inegalitatea) este echivalentă unui simplu consumerism, pentru că ierarhia socială continuă să fie dată de capacitățile și comportamentul individual chiar și atunci când oamenii posedă aceleași bunuri materiale. Autorul face în schimb apel frecvent la instinctele de dreptate și demnitate umană, sugerând că ideologia sistemelor totalitare trebuie combătută cu argumente simple.
Se argumentează că elitele sistemului totalitar doresc (conștient sau nu) puterea ca scop în sine, și nu ca un mijloc pentru a obține altceva, pentru ei sau pentru populație. Metodele sistemului totalitar represiv, în care oamenii doar supravețuiesc, sunt arătate perspicace, așa cum au fost puse în practică în sisteme totalitare realizate istoric. De exemplu, este arătată importanța deosebită acordată controlului trecutului, „trișarea mentală” (mental cheating) a modului de „dublă-gândire” (doublethink), cum falsul este transformat în adevăr și adevărul în fals printr-o susținere agresivă a ipotezei că realitatea este iluzorie.
Autorul arată vivid o caracteristică esențială a sistemului totalitar extrem din roman: se urmărește atât zdrobirea voinței, dar mai ales obținerea controlului asupra emoțiilor, ultimul refugiu al persoanei.
„O'Brien: Poți să te gândești la o singură degradare pe care nu ai suferit-o?
Smith: Nu am trădat-o pe Julia.”
Speranța este în „proli”, în principal deoarece ei, în contrast cu membrii Partidului, „au rămas umani”.
„Ei au păstrat emoții primitive pe care el însuși trebuia să le re-învețe printr-un efort conștient.”
Experimente urmărind controlul complet al prizonierilor, ca cele din „Camera 101” în roman, au fost realizate ocazional în sisteme totalitare, inclusiv în guverarea comunistă din România, de exemplu în Experimentul Pitești.