Sârbii din România
From Wikipedia, the free encyclopedia
Sârbii din România sunt membrii unei minorități etnice, care numără, în conformitate cu rezultatele recensământului din 2011, 18,076 de persoane, adică 0,08% din populația țării. Recensământul din 2002 număra 22,518 sârbi, iar recensământul din 1992 înregistra 29.408 de sârbi.
Sârbii locuiesc în principal în regiunile din sud-vestul României, în Banatul românesc, unde constituie majoritatea absolută în două localități: Pojejena, județul Caraș-Severin, (52.09%) și Svinița, județul Mehedinți, (87.27%) , și majoritatea relativă într-o a treia, Socol, județul Caraș-Severin, (49.54%) . Regiunea în care se află cele trei localități este cunoscută cu numele de Clisura Dunării (în limba sârbă: Банатска Клисура (Banațka Klisura).