Cenzura în Uniunea Sovietică
From Wikipedia, the free encyclopedia
Cenzura în URSS a fost controlul exercitat de organele statului și Partidului Comunist din Uniunea Sovietică asupra conținutului și difuzării informațiilor, inclusiv a lucrărilor tipărite, a producțiilor muzicale și scenice, lucrări de pictură, lucrări cinematografice și fotografice, emisiuni de radio și televiziune, având ca scop suprimarea oricăror sursele de informare alternative la cele oficiale[1], să restricționeze sau să împiedice diseminarea ideilor și informațiilor considerate dăunătoare sau nedorite.
Sistemul de cenzură politică generală includea diverse forme și metode de control ideologic și politic - pe lângă cele directe (interzicerea publicării, intervenția cenzurii, respingerea manuscriselor), se aplicau o serie de metode indirecte legate de politica de personal, de editare, de drepturi de autor[1].
Funcțiile de control al cenzurii au fost încredințate unor instituții speciale ale statului[2]. Cenzura controla toate canalele oficiale interne de distribuție a informațiilor: cărți, periodice, radio, televiziune, cinema, teatru[3], informațiile venite din exterior (bruierea posturilor de radio străine care emiteau în limbile popoarelor din URSS, controlul scrupulos al materialelor tipărite în presa străină cu teme antisovietice). A existat, de asemenea, o autocenzură generalizată.
Principalele obiecte ale cenzurii erau așa-numita „propagandă antisovietică” (care includea tot ceea ce nu se conforma cu percepțiile ideologice curente), secretele militare și economice (de exemplu, informații despre centrele de detenție și hărțile topografice), informații negative despre starea de lucruri din țară (dezastre, probleme economice, conflicte interetnice, fenomene sociale negative etc), ca și informațiile care ar fi putut da naștere la agitație și dezordini nedorite.
Cenzura în SSR a fost în primul rând ideologică[3][4]. Unii cercetători notează că cenzura sovietică nu a împiedicat de cele mai multe ori difuzarea unor scene violente, dacă acestea erau în concordanță cu atitudinile ideologice curente - de exemplu, demonstrarea distrugerii dușmanilor regimului sovietic sau denunțarea atrocităților inamicului[5][6], dar, în același timp, alți cercetători susțin că de-a lungul întregii perioade a istoriei audiovizualului sovietic nu a existat o astfel de problemă precum impactul negativ al imaginilor cu violență în emisiunile de televiziune[7]
Majoritatea cercetătorilor remarcă natura totalitar a cenzurii sovietice și subordonarea autorităților de cenzură controlului Partidului Comunist al Uniunii Sovietice[4][8][9]. Activiștii pentru drepturile omului au susținut că practicile de cenzură încălcau obligațiile internaționale ale URSS[10][11].
Există opinii diferite cu privire la existența cenzurii informațiilor științifice și tehnice. Un cenzor de rang înalt, Vladimir Solodin, susținea că „cenzura nu a controlat niciodată literatura tehnică și literatura științifică”, dar o serie de cercetători scriu că domenii științifice întregi precum fizica nucleară, psihologia, sociologia, cibernetica, biologia, genetica au fost interzise sau cenzurate[12][13][14]În plus, operele autorilor individuali au fost interzise indiferent de forma și conținutul lor.[15].
Potrivit expertului în securitate informațională N.V. Stolyarov, în URSS exista o „prezumție a secretului de stat” și o „înstrăinare a instituției secretului de societate”. Ca urmare, funcționarea acestei instituții „nu a fost supusă unei analize critice serioase”.[16].