Consiliile locale ale Maltei
unitate administrativă a Maltei / From Wikipedia, the free encyclopedia
Începând din 30 iunie 1993, Malta a fost subdivizată în 68 de localități guvernate de consilii locale[1] (în malteză kunsilli lokali), unități administrative asemănătoare municipalităților sau borough-urilor. Acestea formează cea mai simplă formă de guvernare locală și nu există ranguri administrative intermediare între ele și nivelul național. Rangurile administrative ale celor 6 districte (din care 5 pe insula Malta) și ale celor 5 regiuni (din care 4 pe insula Malta) servesc doar unor scopuri statistice.[2]
Consiliile locale ale Maltei (în malteză Kunsilli lokali ta' Malta) | |
Categorie | Stat unitar |
---|---|
Locație | Republica Malta |
Număr | 68 de consilii locale |
Populații | 243 (Mdina) – 29.097 (St. Paul's Bay) |
Regiuni | 0,16 km2 (Senglea) – 26,6 km2 (Rabat) |
Guvern | Guvernarea consiliului local, Guvernul național |
Subdiviziuni | Consiliul comunității locale |
Modifică date / text |
Conform Legii consiliilor locale (Capitolul 363, Art. 3 din Dreptul Maltez):[3][4]
(1) „Every locality shall have a Council which shall have all such functions as are granted to it by this Act”
(Fiecare localitate va avea un consiliu, care va dispune de toate funcțiile care îi sunt acordate prin prezenta lege)
...
(5) „Each locality shall be referred to by the name as designated in the Second Schedule and any reference to that locality shall be by the name so designated.”
(Fiecare localitate va fi menționată sub numele stabilit în Anexa a II-a, iar orice referire la acea localitate se va face folosind denumirea stabilită în acest sens.)
Legea de creare a consiliilor locale a stabilit și stemele fiecărei localități. Un amendament la această lege a modificat și oficializat numele tuturor localităților.