Premiul Brenner
premiu literar israelian / From Wikipedia, the free encyclopedia
Premiul Brenner (în ebraică פרס ברנר, transliterat: Pras Brenner) este un premiu literar israelian acordat anual unuia sau mai multor scriitori de limbă ebraică.
Premiul Brenner | |
Prezentat de | Asociația Scriitorilor Ebraici din Israel |
---|---|
Data | |
Țara | Israel |
Modifică text |
Acest premiu a fost fondat de familia Haft în anul 1945 în memoria scriitorului evreu Yosef Haim Brenner (1881–1921), unul dintre pionierii literaturii ebraice moderne.[1][2] Premiul este acordat anual, începând din 1945, de către Asociația Scriitorilor Ebraici din Israel, o organizație din care fac parte poeții și prozatorii care trăiesc în Israel și scriu în limba ebraică.[2]
Acordarea premiului se face în urma selecții realizate de o comisie de jurizare, ai cărei membri sunt numiți de Asociația Scriitorilor Ebraici. Premiul este acordat anual unei cărți de proză în limba ebraică, publicată în ultimul an, și o dată la trei ani și unei cărți de poezie, publicate în ultimii trei ani. Valoarea premiului era, în anul 2010, de 50.000 de shekeli noi și este acoperită prin donația Fundației Rachel și Moshe Yanai.[2]