Biserica Sfântul Nicolae Domnesc din Iași
From Wikipedia, the free encyclopedia
Biserica „Sfântul Nicolae Domnesc” din Iași este o biserică ortodoxă din municipiul Iași, construită de Ștefan cel Mare în perioada 1491-1492 și refăcută în anii 1884-1904 de arhitectul francez André Lecomte du Noüy, prin demolare și reconstruire pe aceeași fundație și aproximativ în forma sa inițială, înlăturându-se adaosurile ulterioare. Este situată în centrul orașului, pe Str. Anastasie Panu nr. 65, în preajma vechii Curți Domnești, între Palatul Culturii și Casa cu arcade (Casa Dosoftei).
Biserica „Sfântul Nicolae Domnesc” | |
Informații generale | |
---|---|
Jurisdicție religioasă | Arhiepiscopia Ortodoxă a Iașilor |
Țara | România |
Localitate | Iași, Iași |
județ | Iași |
Coordonate | 47°09′32″N 27°35′14″E ({{PAGENAME}}) |
Ctitor | Ștefan cel Mare |
Materiale | Piatră brută și din piatră de talie la colțuri, cărămidă aparentă |
Istoric | |
Data finalizării | 1492 |
Localizare | |
Monument istoric | |
Adresa | Str. Panu Anastasie 65, municipiul Iași[1] |
Clasificare | |
Cod LMI | IS-II-m-B-03962 |
Modifică date / text |
Fiind situată în imediata vecinătate a vechii Curți domnești și pentru faptul ca aici au fost unși aproape toți domnii Moldovei, de la Despot Vodă până la Grigore Alexandru Ghica, bisericii i s-a spus „Sfântul Nicolae-Domnesc”, spre a o deosebi de alte construcții cu același hram.[2] În a doua jumătate a secolului al XVII-lea, pentru o perioadă de câțiva ani (1677-1682), Biserica „Sf. Nicolae Domnesc” a îndeplinit rolul de catedrală mitropolitană.
Biserica „Sf. Nicolae Domnesc” din Iași a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Iași din anul 2015, având codul de clasificare IS-II-m-B-03962.[3]