Carta Europeană a Limbilor Regionale sau Minoritare
From Wikipedia, the free encyclopedia
Carta Europeană a Limbilor Regionale sau Minoritare este un tratat european adoptat în 1992 sub auspiciile Consiliului Europei pentru protejarea și promovarea limbilor istorice regionale și minoritare în Europa. Carta este primul tratat internațional care se ocupă în mod explicit cu diversitatea lingvistică și își propune protejarea acesteia.
Carta Europeană a Limbilor Regionale sau Minoritare | |
Tip | Tratat |
---|---|
Semnat | 5 noiembrie 1992 Strasbourg, Franța |
Intrat în vigoare | 1 martie 1998 |
Semnatari | 33 |
Participanți | 25 |
Depozitar | Secretarul General al Consiliului Europei |
Limbă | Engleză și franceză Tradusă în alte zeci de limbi (listă) |
Prezență online | |
bibliotecă electronică | |
European Charter for Regional or Minority Languages la Wikisource | |
Modifică date / text |
Carta oferă principii orientative despre felul în care limbile minoritare sau regionale ar trebui protejate și promovate în mod cotidian. Statelor li se solicită să asigure învățământ, servicii media cum ar fi presa, radioul și televiziunea în aceste limbi, ca de altfel și servicii în administrația publică.[1] Carta promovează utilizarea limbilor minoritare sau regionale sub toate aspectele vieții cotidiene, începând de la însemne stradale până la asigurări medicale și relațiile cu autoritățile publice.[1]
Carta se referă la limbile care sunt diferite de limba/limbile vorbite de majoritatea populației. Limbile imigranților sau dialectele limbilor statelor nu sunt considerate ca fiind limbi regionale sau minoritare.[1]
Până în prezent Carta a fost ratificată de către 33 de state, alte opt state fiind doar semnatare. Printre statele care au aderat la Cartă, fără să o pună însă în aplicare, se numără Franța, Italia și Rusia. Alte țări membre ale Consiliului Europei precum Grecia, țările baltice, Belgia și Portugalia au refuzat să semneze documentul. Unele state, cum ar fi Ucraina și Suedia, au asociat statutul de limbă minoritară minorităților naționale recunoscute, care sunt definite prin criterii etnice, culturale și/sau religioase, eludând astfel noțiunea de minoritate lingvistică a Cartei.[2]