Nicolae Ghica-Budești
arhitect român / From Wikipedia, the free encyclopedia
Nicolae Ghica-Budești (n. 22 decembrie 1869, Iași – d. 16 decembrie 1943, București) a fost un arhitect român, promotor al renașterii vechii arhitecturi românești și al afirmării specificului național, al stilului neoromânesc în arhitectură. A ocupat poziția de profesor la Școala superioară de Arhitectură din București.În calitate de arhitect a fost un specialist în istoria arhitecturii medievale din Muntenia.[1] Din 1930 a fost membru de onoare al Academiei Române. A fost și membru al Comisiei monumentelor istorice.
Nicolae Ghica-Budești | |
Date personale | |
---|---|
Născut | 22 decembrie 1869 Iași |
Decedat | 16 decembrie 1943 București |
Părinți | Eugen Ghica-Budești[*] |
Copii | Ștefan Ghika-Budești |
Cetățenie | România |
Ocupație | arhitect inginer |
Limbi vorbite | limba română |
Activitate | |
Alma Mater | Universitatea Politehnica din București |
Clădiri semnificative | * Casa Rosetti din București * Mausoleul lui Vasile Alecsandri din Mircești * Muzeul Țăranului Român (între 1912 și 1939) din București |
Modifică date / text |
Membru de onoare al Academiei Române |
---|
Nicolae Ghika-Budești a fost fiul lui Eugen Ghika-Budești (1843 – 1919) și al soției sale Elena Cantacuzino. A purtat numele satului Budești, din fostul județ Roman, azi județul Neamț. S-a căsătorit cu Madeleine Landrieu la Paris, în 7 martie 1901[2] Din căsătoria lor s-au născut doi fii: Ion Ghika-Budești care a devenit profesor la Facultatea de Arhitectură din București și Ștefan Ghika-Budești,[3] creatorul școlii românești de geologie inginerească.