Saloon
From Wikipedia, the free encyclopedia
Un saloon este un fel de bar tipic Vestului Sălbatic. Printre clienții acestui gen de local se aflau vânătorii de animale pentru blană, cowboy, militari, tăietori de lemne, oameni de afaceri, polițiști, mineri și pariori. Un saloon era cunoscut în limba engleză și sub denumirile „watering trough, bughouse, shebang, cantina, grogshop, and gin mill”. Primul saloon a fost deschis în 1822 în localitatea Brown's Hole din Wyoming, fiind adresat vânătorilor de animale pentru blană.[1]
Pe la sfârșitul anilor 1850 termenul saloon a început să apară în cărțile de adrese și să fie folosit pentru stabilimentele specializate în vânzarea de bere și de alte băuturi alcoolice, care închiriau în unele cazuri camere în regim hotelier și preparau la cerere mâncăruri pentru călători.[2] În anul 1880 a avut loc o creștere explozivă a localurilor de tip saloon. În Leavenworth, Kansas funcționau „aproximativ 150 de saloon și patru stabilimente pentru vânzarea de băuturi spirtoase”.[3] Unele localuri de tip saloon din Vestul Sălbatic erau, de fapt, cazinouri, bordeluri și localuri pentru consumul opiumului.[necesită citare]