Utica
From Wikipedia, the free encyclopedia
Utica a fost un oraș antic la nord-vest de Cartagina, lângă punctul de vărsare al râului Medjerda în Marea Mediterană, considerat a fi prima colonie fondată de către fenicieni în nordul Africii[1] Astăzi ruinele Uticăi se află în Tunisia, dar nu se regăsesc pe malul mării, ci la o distanță de țărm, deoarece datorită defrișărilor și a agriculturii de pe malurile râului Medjerda, au avut loc fenomene de eroziune masive care au condus la înaintarea gurii de vărsare mult în mare.[2]
Numele „Utica” provine din limba feniciană ˁattiq (identic cu cuvântul arab عُتَيقة sau ebraic עתיק) însemnând „vechiul [oraș]”, în contrast cu denumirea de „Cartagina”, care înseamnă „orașul nou”.[3][4]