Victor Gaga
From Wikipedia, the free encyclopedia
Victor Gaga (n. 13 februarie 1930, Periam, județul Timiș – d. 26 iulie 2003, Timișoara) a fost un sculptor român.[1][2] (După alte surse, s-a născut la 13 noiembrie[3] și a decedat la 27 iulie [4])
Victor Gaga | |
Date personale | |
---|---|
Născut | |
Decedat | (73 de ani) |
Ocupație | artist vizual[*] |
Activitate | |
Premii | Ordinul național „Pentru Merit” |
Modifică date / text |
Paul Gaga, tatăl sculptorului Victor Gaga, a fost unul din cei 11 participanți la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, delegați de satul Pria, comuna Cizer.[5]
Victor Gaga a efectuat studiile la Institutul de Arte Plastice "Ion Andreescu" din Cluj-Napoca, unde i-a avut ca profesori pe Kós András, Szervátiusz Jenő, Petre Abrudan și Daniel Popescu[6]. A absolvit Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu” (1950-1956) cu superlativul calificativ „magna cum laude”. Ca urmare, a fost propus profesor asistent la institut, dar a refuzat.[7]
A debutat, oficial, în arta sculpturii în 1954, la 24 de ani, cu lucrarea „Lupta lui Ștefan cel Mare cu turcii la Podul Înalt”, aflată în prezent la Muzeul Militar Național din București[7] și după aceea operele sale au participat la expoziții atât în țară cât și peste hotare. Multe din lucrările sale se află în colecții private în România și peste hotare.[8]
În 1957, în urma restructurării învățământului artistic, profil liceal, a fost înființat Liceul de Artă Plastică Timișoara. Printre profesori s-au numărat Victor Gaga, Julius Podlipny, Gabriel Popa, Romul Nuțiu și Octavian Maxim.[9]
Victor Gaga a cioplit mai ales în lemn, deși a realizat și câteva importante opere în piatră.[10]