Vitalism
From Wikipedia, the free encyclopedia
Vitalismul este o teorie științifică depășită, infirmată,[1] care explică procesele vitale prin prezența în organismele vii a unei așa-zise „forțe vitale”.[2][3][4]
Vitalismul ca și convingere metodologică în chimie era susținut de Berzelius în legătură cu posibilitatea de sinteză a substanțelor zise organice în afara organismelor vii. Invalidarea acestei ipoteze a fost realizată în 1828 de către Friedrich Wöhler, care a sintetizat ureea fără să folosească materiale biologice.[5]
Susținerea vitalismului era că pentru sinteza substanțelor organice din substanțe anorganice este necesar un aport de „energie vitală”, pe care ar fi deținut-o doar organismele vii.[4] Dovedirea falsității acestei susțineri a permis abordarea chimiei organice în mod similar cu studiul substanțelor minerale, zise anorganice.
În 1967, Francis Crick, co-descoperitor al structurii ADN-ului, a afirmat „Către cei care sunt vitaliști, voi face această profeție: ceea ce toată lumea credea ieri, iar voi credeți azi, mâine doar țicniții o vor mai crede.”[6]