Mihai Cantacuzino
From Wikipedia, the free encyclopedia
Mihai Cantacuzino (cunoscut în istoriografia română drept spătarul Mihai Cantacuzino; n. 1640 – d. 1716) a fost unul dintre cei șase fii ai marelui postelnic Constantin Cantacuzino. Mihai Cantacuzino a fost mare stolnic și spătar al Țării Românești la sfârșitul secolului al XVII-lea.
Mihail Cantacuzino (spătar) | |
Date personale | |
---|---|
Născut | 1640 |
Decedat | 1716 (76 de ani) |
Părinți | Constantin Cantacuzino (postelnic)[1] Elina Cantacuzino[1] |
Copii | Elena 'Ilinca' Cantacuzino[*][[Elena 'Ilinca' Cantacuzino (Abt 1680 - Aft 1745)|]][1] noble Elisabeta Safta Cantacuzina[*][[noble Elisabeta Safta Cantacuzina (1700 -)|]][1] |
Ocupație | Spătar (dregător) |
Modifică date / text |
Împreună cu fratele său stolnicul Constantin Cantacuzino, Mihai a jucat un rol important în alegerea lui Constantin Brâncoveanu în domnie. Cei doi au exercitat o influență importantă asupra politicii lui Brâncoveanu, până când fricțiuni între cele două familii au declanșat o ruptură, în 1707. Mihai a fost înlăturat din funcția de mare spătar, pentru ca aceasta să fie încredințată ulterior totuși unui Cantacuzin.
Domnia lui Ștefan Cantacuzino, nepotul de frate al lui Mihai, a reprezentat doar o scurtă revenire a familiei Cantacuzino, episod care s-a terminat prin execuția domnului, a tatălui său (stolnicul Constantin) și a lui Mihai Cantacuzino. Spătarul Mihai Cantacuzino a lăsat în urmă un număr de ctitorii remarcabile, printre care Mănăstirea Sinaia, Mănăstirea Colțea și Biserica Fundenii Doamnei.